Un fermier isi ara campul din apropierea unui canal. Era o zi fierbinte si digul raului parea un loc imbietor pentru fiul sau care dorea sa se joace. Micutul arunca fericit cu pietre si bete in suvoiul care curgea cu grabire in timp ce tatal sau ara brazda dupa brazda, lasand un mic nor de praf in urma lui. Din cand in cand, fermierul se uita sa vada unde se afla fiul sau, ingrijorat de suvoiul care alerga in canal, dar cand a vazut ca totul era bine, s-a relaxat si si-a lasat mintea sa se perocupe de pregatirea campului pentru plantat.
Dintr-o data, nu a mai fost totul in regula.
“Ajutor, tat, ajutor!”
Uitandu-se in directia din care venea strigatul disperat, tatal a vazut ca fiul sau disparuse. S-a urcat repede pe tractorul in miscare si abia a puttu zari mana fiului sau prinzand ramura unei salcii subtiri, care atarna jos. Curentul rece si murdar ii tragea picioarele baiatului in josul raului, facand sa slabeasca, incet, dar sigur, puterea cu care apucase ramura. Acesta era momentul de pericol extrem de care toti tatii se tem. Trebuia sa faca ceva. Fermierul a strigat sa-si incurajeze fiul.
“Tine-te bine, fiule! Tine-te bine… pana mai ar o alta brazda!”
De necrezut, veti spune. As vrea sa fie asa. Dar prieteni, acel barbat sunt eu. Si probabil ca si dumneavoastra. Cum pot sa spun asa ceva? Pot sa o spun pentru ca vad acest lucru intamplandu-se zi de zi!
Tatii sunt prea acaparati de grijile vietii si de propriile interese egoiste – navigatul pe internet, problemele cu animalele de casa, hobby-urile, cartile pe care le citesc, prietenii, sportul si orice altceva – in timp ce aceia pe care ii iubesc se lupta cu suvoiul vietii ce curge atat de repede incat este pe care sa-i copleseasca si sa-i inece.
Cuvinte de aur 